Preşedinte: Felicia Filip - soprană

01.10.2020

Felicia Filip a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă de canto la Academia de Muzică din Bucureşti, unde a avut-o ca profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu. Cariera internaţională a început-o în anul 1991. Prima apariţie a avut-o la Basel, în Elveţia, după care au urmat multe scene din lumea întreagă. Tânăra soprană a fost încoronată ca "Noua regină a Traviatei", rol pe care l-a cântat cu o muzicalitate ieşită din comun şi cu puterea interpretativă a unei mari tragediene ("Tragediană superbă" a titrat "L'est Republicain" din Nancy, mai 1998). La Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova publicul a răsplătit-o cu ovaţii îndelungate. A cântat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi şi în regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero. Din anul 2014, se află la conducerea Operei Comice pentru Copii din Bucureşti, iar în momentul de faţă este Conferenţiar Universitar Doctor la Universitatea Valahia din Târgovişte.